Tribunalul Bucureşti a hotărât închiderea procedurii de insolvenţă în cazul companiei Hidroelectrica, însă decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel a Capitalei. Instanţa a luat această decizie în baza articolului 32 din Legea insolvenţei (85/2006). Prin aceeaşi decizie, luată miercuri, 26 iunie, Tribunalul Bucureşti respins mai multe cereri de […]

Scrisoare publică adresată domnului Victor Ponta, Prim-ministru al României, domnului Crin Antonescu, Preşedinte al Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României, membrilor Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României. Stimate domnule Prim-Ministru, Stimate domnule Preşedinte Antonescu, Stimaţi […]

Conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat vineri, 7 iunie, Inspecţia Judiciară pentru verificări în legătură cu posibila încălcare a independenţei justiţiei, ca urmare a declanşării campaniei de presă a postului de televiziune Antena 3 privind procedura penală în cazul lui Sorin Alexandrescu. „Conducerea CSM a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea dispunerii şi efectuării de […]

Vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a declarat joi, 6 iunie, la Craiova, la finalul unei dezbateri privind regionalizarea, că a crescut procentul celor care au înţeles că este nevoie de regionalizare şi că aceasta este folositoare.   „Am constatat şi astăzi că oamenii încep să se gândească serios de ce […]

Cel puţin 90 de localităţi din România, peste jumătate aflate în regiunea de Nord – Est a ţării (mai ales în judeţele Vaslui, Botoşani, Bacău, Iaşi şi Neamţ), nu îşi acoperă în prezent nici măcar 1/4 din cheltuielile administrative (salarii angajaţi şi aleşi, respectiv minime cheltuieli de funcţionare), acestora Guvernul transferându-le doar în ultimul an […]

Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România şi Grupul pentru Dialog Social a organizat în data de 22 aprilie o dezbatere cu tema „Cum mai poate fi apărată libertatea presei astăzi? Cazul Societăţii Române de Radiodifuziune”. În urma discuţiilor, participanţii la dezbatere au hotărât să lanseze un protest la adresa abuzurilor comise asupra lui Adrian Valentin Moise. […]

Coordonatorul executiv al Forumului Constituţional, Todor Arpad, a afirmat joi, 25 aprilie, că raportul referitor la revizuirea Legii fundamentale, rezultat în urma dezbaterilor organizate de Forum, va fi finalizat în jurul datei de 20 mai şi înaintat apoi Parlamentului. „Pe 8-9 mai va avea loc un prim eveniment de sinteză a dezbaterilor, împreună cu reprezentanţii […]

Primăria municipiului Medgidia pune la dispoziţia cetăţenilor, începând din această săptămână, un număr de telefon tip TelVerde (gratuit) prin care pot fi sesizate problemele legate de administraţia locală. „Oricine poate sesiza administraţiei locale problemele cu care se confruntă sau poate propune măsuri de îmbunătăţire a activităţii administrative. De la petiţii legate de administraţia publică până […]

  Medicii prescriptori şi farmaciştii vor beneficia, gratuit, de informare şi instruire privind utilizarea sistemului de prescriere prin reţeta electronică Dr. Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii, a solicitat în data de 12 iunie, într-o videoconferinţă, reprezentanţilor caselor de asigurări de sănătate şi a celor din direcţiile de sănătate publică să organizeze, în perioada următoare, şedinţe de […]