Primaria jilavaPrimarii comunelor Jilava şi Snagov, Adrian Mladin şi Apostol Muşat, vor fi judecaţi în libertate, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a menţinut miercuri decizia Curţii de Apel Bucureşti (CAB) de a nu prelungi mandatele de arestare preventivă pentru cei doi edili.

Primarul comunei Jilava, Adrian Mladin, şi primarul comunei Snagov, Apostol Muşat, au fost trimişi în judecată pe 14 februarie 2012, în stare de arest preventiv, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Potrivit DNA, Adrian Mladin este acuzat de luare de mită, fals intelectual în forma participaţiei improprii, instigare la infracţiunea de spălare a banilor şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie.

Apostol Muşat este acuzat de trafic de influenţă, în formă continuată, fals intelectual, în forma participaţiei improprii, instigare la infracţiunea de spălare a banilor şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie.

Alături de aceştia au mai fost trimişi în judecată, în stare de libertate, Gheorghe Roman, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de trafic de influenţă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie, finul primarului comunei Jilava, Ovidiu Szasz, acuzat de complicitate la luare de mită şi fals intelectual, în forma participaţiei improprii, şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, Ion Scaeţeanu, persoană din anturajul primarului comunei Snagov, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de trafic de influenţă, în formă continuată, fals intelectual, în forma participaţiei improprii, tentativă la infracţiunea de spălare a banilor şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie, Roxana Curpene, notar public, acuzată de complicitate la trafic de influenţă şi fals intelectual, în forma participaţiei improprii, şi Eugenia Cuţaru, notar public, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la dare de mită şi complicitate la cumpărare de influenţă.

De asemenea, au mai fost trimişi în judecată Valentin Octavian Lungu, administrator de societăţi comerciale, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, Marinică Bozdoro, administrator de societăţi comerciale, acuzat de trafic de influenţă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie, Florin Văcaru, administrator de societăţi comerciale, acuzat de trafic de influenţă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie, şi Vildan Suliman, administrator de societăţi comerciale, acuzat de trafic de influenţă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie.

Potrivit anchetatorilor, în perioada martie – noiembrie 2011, Adrian Mladin, Apostol Muşat, Ovidiu Szasz, Gheorghe Roman şi Ion Scaeţeanu, în calităţile menţionate, în schimbul unor sume de bani cerute drept mită de la o persoană denunţătoare, au acţionat în vederea întocmirii unui plan parcelar, avizării acestuia şi emiterii documentelor cadastrale, astfel încât să fie intabulate terenurile pe care denunţătorul le achiziţionase anterior.

„Terenurile, în suprafaţă totală de 23,8 hectare, situate în extravilanul comunei Jilava, jud. Ilfov, erau amplasate într-o zonă în care nu exista un plan parcelar şi, deci, nu puteau fi intabulate. Interesul denunţătorului era ca aceste terenuri să fie învecinate unul cu celălalt, pentru ca, după întocmirea planului parcelar şi eliberarea documentelor cadastrale, acestea să poată fi alipite/unite într-un singur lot în evidenţele funciare şi apoi vândute unei societăţi comerciale”, susţin procurorii.

Astfel, în calitate de primar al comunei Jilava, Adrian Mladin i-a pretins denunţătorului suma de 500.000 euro, din care a primit 50.000 euro, pentru a dispune întocmirea de către Comisia Locală de Fond Funciar a unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului, în suprafaţă totală de 23,8 ha, iar loturile să fie alipite.

De asemenea, primarul Adrian Mladin s-a angajat să îşi exercite influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directoarei Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov pentru a o determina să avizeze planul parcelar şi să emită documentele cadastrale în vederea alipirii terenurilor în cauză.

„La data de 28 iulie 2011, inculpatul Mladin Adrian l-a determinat pe finul său Szasz Ovidiu să încheie un contract de cesiune fictiv, la notariat, cu denunţătorul prin care acesta din urmă să îi cedeze drepturile asupra a două terenuri. În realitate, acest contract a fost încheiat doar pentru a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de luare de mită”, mai arată procurorii.

Potrivit sursei citate, în contextul în care întocmirea planului parcelar trena, a intervenit şi Apostol Muşat care, în calitate de primar al comunei Snagov, a lăsat să se creadă că are influenţă asupra primarului Adrian Mladin şi asupra directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare Ilfov şi că, în virtutea acestei influenţe, ar putea să grăbească demersurile de obţinere a documentelor cadastrale pentru denunţător. În schimb, i-a pretins denunţătorului, direct şi prin intermediar, suma de 1.100.000 euro.

„Pentru a ascunde şi garanta obţinerea mitei, primarul Muşat Apostol l-a determinat pe învinuitul Scaeţeanu Ion să întocmească, la notariat, la data de 6 iulie 2011, un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul, din care să rezulte că Scaeţeanu Ion l-ar fi împrumutat pe denunţător cu suma pretinsă drept mită (1.100.000 euro), iar împrumutul să fie garantat cu terenurile denunţătorului. În cele din urma însă Scaeţeanu Ion a încheiat contractul de împrumut pe suma de 2.500.000 euro”, arată DNA.

De asemenea, în perioada iulie-septembrie 2011, notarul public Roxana Curpene l-a sprijinit şi ajutat pe Scaeţeanu în toate demersurile acestuia făcute în vederea obţinerii sumei de 2.500.000 euro drept mită de la denunţător, inclusiv să încheie un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul.

La rândul său, prin intermediul primarului comunei Snagov, inculpatul Gheorghe Roman, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Ilfov, a pretins suma de 100.000 euro denunţătorului, lăsând să se creadă că are influenţă asupra directoarei Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov, astfel încât să o determine să avizeze planul parcelar întocmit de Comisia Locală de Fond Funciar a comunei Jilava, în care erau incluse toate terenurile denunţătorului şi a emite, cât mai urgent posibil, documentele cadastrale pentru aceste terenuri.

În cursul anului 2011, planul parcelar a fost întocmit iar Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov a emis documentele cadastrale respective.

S-au luat măsuri asiguratorii în sensul instituirii unui sechestru asupra unor bunuri imobile ale inculpatului Mladin Adrian, până la concurenţa sumei de 50.000 euro.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti.

 

Sursa: AGERPRES

Lasa comentariu