Cel puţin 90 de localităţi din România, peste jumătate aflate în regiunea de Nord – Est a ţării (mai ales în judeţele Vaslui, Botoşani, Bacău, Iaşi şi Neamţ), nu îşi acoperă în prezent nici măcar 1/4 din cheltuielile administrative (salarii angajaţi şi aleşi, respectiv minime cheltuieli de funcţionare), acestora Guvernul transferându-le doar în ultimul an din Bugetul de Stat aprox. 300 milioane de lei (peste 65 milioane euro) [1]. Lista completă a localităţilor este ataşată.

buget
Doar 50 de lei reprezintă valoarea medie a veniturilor proprii (provenind din taxe şi impozite locale) pe cap de locuitor în unele dintre aceste comune (ex: Holboca – judeţul Iaşi, Vidra – jud. Vrancea), în timp ce altele colectează şi de 200 de ori mai mult (Şistarovăţ, jud. Arad – 11.728 lei/locuitor, Secaş, jud. Timiş – 8351 lei/locuitor). Asta nu împiedică însă comunele sărace să facă cheltuieli care depăşesc de sute de ori veniturile pe care sunt capabile să le colecteze, preferând să exercite încontinuu presiune pe Consiliile Judeţene şi pe Guvern, pentru a obţine bani prin diferite alte canale (ex: fondul de rezervă, fonduri speciale ale ministerelor). În ultimii 10 ani, au apărut peste 22 de asemenea localităţi noi din ambiţia politică a unor parlamentari inconştienţi, unele dintre ele neavând, în mod evident, capacitate să reziste economic nici măcar la limita de jos.

În contextul discuţiilor despre regionalizarea României, Institutul pentru Politici Publice (IPP) cere Guvernului să oprească finanţarea acestora din Bugetul de Stat până când vor fi în situaţia de a decide singure (prin referendum) asupra contopirii cu localităţi învecinate, diversificării surselor de finanţare, etc. Fiecare localitate îşi decide soarta în măsura în care dispune de minime resurse financiare proprii pentru acoperirea cheltuielilor imperative. Politica păguboasă practicată de toate Guvernele României de până acum – de a trimite bani unor localităţi incapabile să încaseze contribuţiile de la propriii locuitori – este profund incorectă faţă de toţi cetăţenii acestei ţări care fac eforturi să îşi plătească taxele şi impozitele locale.

România are astăzi aproape 3.200 de localităţi (mai multe decât Polonia – 2.800, la o populaţie dublă), ţara noastră încăpăţânându-se să nu canalizeze resursele publice (interne şi externe) către anumite zone în care să existe şi concentrare de populaţie pentru a se atinge un impact sporit, ci în cele mai îndepărtate cătune, cu câteva gospodării cărora li s-a cerut totuşi să aleagă primarul şi un întreg aparat administrativ. Doar 10% din localităţile din România îşi permit astăzi să acopere integral din venituri proprii (impozite şi taxe locale) cheltuielile de funcţionare (care se ridică în medie la aprox. 1 milion lei/an la o comună).

Nivelul colectării taxelor şi impozitelor rămâne foarte mic în România iar perspectiva nu este deloc îmbucurătoare, nici măcar la nivelul municipiilor mari. În reşedinţele de judeţ se colectează, în medie, aproape 70% taxe şi impozite, cu un nivel mediu de 200 lei pe cap de locuitor (cea mai slabă rată de colectare fiind – din cifrele oficiale colectate de IPP – la Drobeta Turnu Severin, Slobozia şi Timişoara), 53% – la oraşe şi numai 30% – la comune. Primăriile şi instituţiile cu atribuţii în domeniu, Direcţiile de taxe şi impozite, nu îşi asumă obligaţia de a forma o cultură a respectării disciplinei fiscale, rezumându-se la a aplica sancţiuni.

Doar câteva judeţe/localităţi din România sunt astăzi peste media naţională (67%) în ceea ce priveşte ponderea veniturilor provenind din taxe şi impozite în totalul veniturilor localităţii: municipiile din judeţele Timiş, Sibiu şi Prahova, respectiv oraşele din judeţele Argeş, Ilfov şi Constanţa.

Institutul pentru Politici Publice (IPP) critică faptul că în sistemul politic şi administrativ din România se cultivă o dependenţă financiară a localităţilor faţă de aparatul şi resursele centrale. Responsabilitatea faţă de situaţia de faţă aparţine administraţiei centrale. Niciun Guvern nu a fost dispus să îşi asume o decizie de eficientizare a costurilor publice renunţând la transferurile, pe diferite canale netransparente, de bani publici pentru localităţi care dovedesc o incapacitate incontestabilă de auto-susţinere a cheltuielilor minime de funcţionare.

Solicităm, de asemenea, actualului Guvern, în contextul pregătirii priorităţilor de finanţare din fonduri UE 2014 – 2020 în cadrul cărora banii pentru reforma administraţiei rămân importanţi, să dea dovadă de mai mare responsabilitate în privinţa stabilirii ţintelor de program în privinţa consolidării capacităţii interne pentru colectarea taxelor şi impozitelor locale. În anii 2005 – 2006, în negocierea actualului Program Operaţional de Dezvoltare a Capacităţii Administrative (PODCA), Guvernul pretindea că, până la finalul anului 2012 va atinge un grad de 90% colectare taxe şi impozite locale şi 95% în 2015!

Comunicat de presă IPP, Bucureşti, 5 iunie 2013

Lasa comentariu