Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România şi Grupul pentru Dialog Social a organizat în data de 22 aprilie o dezbatere cu tema „Cum mai poate fi apărată libertatea presei astăzi? Cazul Societăţii Române de Radiodifuziune”. În urma discuţiilor, participanţii la dezbatere au hotărât să lanseze un protest la adresa abuzurilor comise asupra lui Adrian Valentin Moise. Acesta din urmă este reprezentantul salariaţilor în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, vicepreşedinte al Federaţiei Jurnaliştilor „Media Sind”, preşedinte al Sindicatului Unit al Salariaţilor Radio România. A fost concediat prin ordinul PDG nr. 259/17.04.2013, decizie considerată de membrii AZIR şi GDS neîntemeiată şi, mai mult decât atât, o gravă încălcare a libertăţii presei. Coincidenţă sau nu, protestul a fost lansat cu puţin timp înainte de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, care se sărbătoreşte pe 3 mai. Protestatarii sunt revoltaţi şi din cauza faptul că, potrivit afirmaţiilor lor, acest act este cel mai grav care a avut loc în Societatea Română de Radiodifuziune din decembrie `89.

Protestul membrilor AZIR şi GDS a fost înaintat Parlamentului României, Comisiilor pentru Cultură, Artă şi Mijloace de Informare în Masă, Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Guvernului României, Preşedenţiei României, primului ministru al României, Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării, Federaţiei Europene a Jurnaliştilor, Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor, Asociaţiei Europene a Jurnaliştilor.

Cei care vor să susţină acest protest pot semna lista de susţinere a lui Adrian Valentin Moise, deschisă de membrii AZIR şi GDS.

Lasa comentariu